Climatul de comunicare într-o organizație

Climatul de comunicare într-o organizație-2

Guest post de Anca Kosina, psiholog clinician și psihoterapeut specialist, de peste 16 ani în domeniu. Anca are și o specializare în psihologie aeronautică și intervenții în situații de stres post-traumatic. Poți discuta cu ea online, prin abonamentul BestJobs. Vezi și interviul cu ea despre ce este și cum te ajută psihoterapia.

Climatul de comunicare într-o organizație

Este știut faptul că după pandemie, există o anumită rezistență la renunțarea la lucrul de acasă și întoarcerea la birou. Printre motivele cele mai importante ce au stat la baza deciziei de a continua să lucreze de acasă sau de a se întoarce la birou, mulți clienți mi-au vorbit despre climatul de comunicare din organizațiile respective.

Prin climatul de comunicare se înţelege atmosfera sau condiţiile în care se realizează schimbul de informaţii, idei sau sentimente.

Într-un mediu deschis şi cooperant, oamenii percep într-o mai mare măsură importanţa şi valoarea rolului pe care îl îndeplinesc, simţind că-şi pot exprima ideile şi sentimentele, fără teama de represalii.

Climatul de comunicare închis, este un mediu, în care informaţia înseamnă putere, oamenii devenind adesea posesivi şi exclusivişti în legătură cu informaţia la care au acces. Controlul se menţine prin suprimarea formelor deschise ale comunicării; informaţiile sunt oferite sau blocate în scopul consolidării poziţiei celui ce le deţine şi nu pentru a contribui la eficacitatea activităţii.

Într-un astfel de mediu este neplăcut de lucrat, mai ales pentru cei care nu ocupă posturi de conducere, unde suportă mai puţine influenţe. În consecinţă, eficacitatea în comunicarea managerială începe să se degradeze atât de mult, încât interacţiunile dintre indivizi ajung minime. Anumite subiecte nu sunt, practic, discutate niciodată, iar agresiunile verbale devin tot mai frecvente. Comunicarea încă mai există, dar poate uşor deveni defensivă camuflată şi concentrată mai degrabă asupra relaţiilor decât asupra obiectivelor.

Uneori un climat de comunicare este închis doar pentru că aşa a fost din totdeauna. Oamenii adoptă un comportament în conformitate cu experienţa pe care o au. Dacă nu au cunoscut decât un mediu închis, atunci au tendinţa de a-l perpetua.

Climatul de comunicare închis poate apărea într-un mediu în care angajaţii se simt suprasolicitaţi şi în care comunicarea deschisă, participativă este de regulă înlăturată de presiunile exercitate în scopul îndeplinirii obiectivelor.

Mai poate apare atunci când instituţia se confruntă cu o criză financiară sau când apare pericolul (real sau imaginar) de reducere a posturilor.

Se poate întâmpla ca cele două climate să coexiste în aceeaşi organizaţie. De exemplu, datorită aspectelor de confidenţialitate, angajaţii departamentului de Personal pot opera într-un climat relativ închis, deşi climatul general al organizaţiei din care face parte poate fi deschis. Tot astfel, un departament de relaţii cu publicul, în care există, evident, un climat deschis poate apare într-o organizaţie în care climatul general este mai închis.

Deci, existența climatului de comunicare poate influența foarte mult, nu numai relațiile dintre oameni, dar și calitatea muncii, și motivația pe care aceștia o au în relație cu organizația respectivă.

Vrei să cultivi un climat de comunicare deschis și sănătos în organizația ta? Discută cu un coach, psihoterapeut sau mentor, online, de oriunde, prin abonamentele Premium de la BestJobs.

Sursa foto: freepik